Corporate PDF Imprimare Email
Zone Arena este un proiect creat ca o necesitate a pietei de evenimente din Bucuresti datorita volumului relativ mare de concerte, spectacole in aer liber, dar si de tirguri si expozitii.

Doua capitole sunt extrem de importante in vederea realizarii unui concert sau eveniment:  cel logistic si cel tehnic. Organizatorul  trebuie sa gaseasca o locatie libera, suficient de mare, situata intr-o zona cu acces la indemana publicului, dotata cu toate utilitatile necesare - curent de mare putere, apa, canalizare. Luate separat, toate acestea presupun un efort sustinut, resurse financiare semnificative, timp, obtinerea a nenumarate aprobari din partea autoritatilor. Odata aspectul logistic rezolvat, urmeaza cel tehnic: scena, sunet, lumina, tribune, corturi, containere, grupuri sanitare, protectie pentru gazon (in varianta unui concert pe stadion), puncte de catering, garduri de imprejmuire si multe altele. Toate acestea inseamna, din nou, timp, bani, forta de munca.

Zone Arena vine in intimpinarea oricarui organizator de evenimente cu "totul la cheie " si la un pret mult mai mic!

DOTARI TEHNICE

• Cea mai mare scena din Romania

• Cabine pentru artisti, birouri de productie, spatii de catering, spatii tehnice, acces + racorduri car TV, spatii de parcare pentru TIR-uri si auto artisti & tehnic situate in spatele scenei

• Zona "backstage" imprejmuita cu garduri de protectie.

• Punct "trafo" de alimentare energie electrica amplasat in apropierea scenei

• Doua ecrane LED, de cite 20 m2 fiecare, amplasate in stinga si dreapta scenei pentru o vizibilitate perfecta din orice punct al Arenei.

• Scena dotata cu echipamente de sunet si lumina de cea mai buna calitate, astfel incit sa putem raspunde oricaror solicitari ale artistilor ce vor evolua in Arena. La cererea clientului, scena poate fi eliberata de echipamentele noastre in cateva ore.

• 5000 de locuri in tribune, numarul acesta urmaind sa fie extins spre 10,000 de locuri.

 

Newsletter